USD 82.3358
 EUR 4.0629
 GBP 4.4520


















































































  Home » Stiri

Analiza a pietei de retail in principalele 13 orase din Romania


Analistii Regatta, au realizat un studiu al situatiei pietelor de retail din primele 13 orase ale Romaniei, dupa numarul de locuitori: Bucuresti, Iasi, Cluj, Constanta, Timisoara, Craiova, Galati, Brasov, Ploiesti, Braila, Oradea, Bacau si Pitesti.   

 

'Pe piata Cash&Carry singurii reprezentanti in Romania sunt Selgros si Metro, prezenti numai in Bucuresti cu 3 magazine Selgros si 4 Metro. In restul oraselor analizate retailerii au ales sa-si deschida in general cate un singur magazin, exceptie facand Pitestiul care nu are inca un Selgros deschis si Braila, unde pana acum nu exista nici un magazin reprezentant Metro. Pentru acesta din urma, singura explicatie ar putea fi eventual distanta foarte mica fata de Galati, unde exista o reprezentanta Metro deja.

 

Avand o prezenta de 12 ani pe piata de retail din Romania, Metro s-a extins in orasele mai mari precum Constanta, Timisoara, Brasov, acestea beneficiind in prezent de cate 2 unitati Metro. In prezent, extinderea retelei Metro este stopata din cauza refocusarii grupului pe dezvoltarea atat in Bucuresti cat si in tara a retelei de hypermarketuri Real ce apartin de grup,' a declarat Dragos Radu, market analyst, Regatta.   

 

 

Magazinele Selgros sunt prezente pe piata romaneasca din 2001, avand primul magazin in Brasov, iar in Bucuresti din 2002, extinzandu-se apoi treptat in restul oraselor.   Pe piata hypermarketurilor, liderii in ceea ce priveste numarul magazinelor deschise sunt magazinele Kaufland cu un total de16 magazine, urmati de Carrefour cu un total de 13 magazine. Situatia la nivelul tarii in cele 12 orase este in favoarea Kaufland, singurele orase fara un astfel de magazin fiind Oradea si Bacau, in timp ce magazine Carrefour lipsesc din orase precum Timisoara, Craiova, Galati, Oradea sau Bacau. Desi intrat de curand pe piata romaneasca, Real Hypermarket  se claseaza pe locul 3 ca numar de magazine deschise in primele 13 orase ale tarii, cu un total de 11 sedii. Insa, la fel ca si Carrefour si Kaufland, nu acopera toate orasele mari, in schimb exista cate doua magazine de acest fel in Bucuresti si Timisoara. Anul viitor urmeaza a fi deschis in incinta Cotroceni Park un nou magazin Real.  Mai putin extinse sunt retelele Cora si Auchan, care au magazine numai in Bucuresti si Cluj, Auchan si in Pitesti, dar sunt anuntate deschideri importante pentru anul viitor - Cora  va fi prezent in Sun Plaza ( Bucuresti), la Pitesti si chiar Constanta.  

 

 

'Hypermarketul Pic, singurul cu capital romanesc la acest nivel, incearca sa tina pasul cu retailerii straini prezenti pe piata romaneasca. Pana in prezent are deschise magazine in doar 4 orase din cele 13: Pitesti, Craiova, Braila si Oradea. In curand se va deschide un magazin in Ploiesti, iar in evolutia sa viitoare, Pic vizeaza chiar Bucurestiul pentru deschiderea de noi locatii,' a subliniat Radu.  

 

Piata romaneasca pare sa fi permis o mai buna dezvoltare a supermarketurilor. Cea mai extinsa astfel de retea din analiza celor 13 orase pare sa fie Profi, care are drept reprezentante in Bucuresti magazinele Albinuta, in numar de zece. Cu un total de 25 de magazine, reteaua nu acopera toate cele 13 orase cu cate o reprezentanta, ci a ales sa deschida mai multe magazine in orase mari. Astfel exista 3 magazine in Cluj, 4 in Constanta si Timisoara si doua in Ploiesti. Ca nivel de extindere urmeaza lantul de magazine MegaImage cu 23 de magazine si Bila cu 18. Cele doua sunt concentrate in special in Bucuresti, lasand neacoperite multe orase mari din tara. Astfel, 20 dintre totalul de magazine MegaImage sunt numai in Bucuresti, alegand zone algomerate pentru amplasare, iar ca orase din tara au fost alese numai Constanta, cu 2 magazine si Ploiesti cu un singur magazin. Bila incerca sa se extinda mai mult, asa ca in Bucuresti se afla numai 5 reprezentante, restul fiind raspandite in tara, cate una in Iasi, Cluj, Constanta, Craiova si Ploiesti si cate doua in Timisoara, Galati, Braila si Bacau.  Treptat incep sa apara si magazine de tip discount, acest segment fiind reprezentat de retelele Penny si Plus care aleg cu preponderenta sa-si deschida reprezentante in orasele mai mici ca numar de locuitori, dar capitala detine si in acest caz cel mai mare numar de magazine. Plus apare cu 3 magazine in Bucuresti si Bacau si cate 2 in Brasov si Braila. Reteaua Penny, care include si Penny XXL, este reprezentat de 4 magazine in Bucuresti si cate unu in Constanta, Craiova, Galati si Ploiesti. Tot in categoria supermarket intra si magazinele de tip G Market si  si Primavara, desi numarul lor total nu este foarte mare. Acestea se gasesc in general in incinta marilor centre comerciale de tip Mall si sunt concentrate in special in capitala.

 

Conform analistului Regatta, 'Piata de retail din Romania are segmente tot mai bine individualizate. Astfel, sectorul de bricolaj incepe sa castige teren prin magazinele specializate. Cea mai extinsa astfel de retea este Praktiker cu un total de 17 magazine care acopera toate cele 13 orase luate in discutie. In Bucuresti exista trei reprezentante de acest tip si cate doua in orase mari precum Iasi si Timisoara, restul oraselor avand cate un singur magazin. Bricostore este un al doilea magazin de bricolaj cu un total de 9 magazine. Desi nu acopera toate cele 13 orase, numarul magazinelor din Bucuresti il depaseste pe cel al Praktiker. Alte astfel de magazine sunt Dedeman care a ales ca spatiu de extindere zona Moldovei si sud estul tarii, cu reprezentante in Iasi, Constanta, Braila si Bacau. Multipoll se dezvolta in zona Brasov, iar Hornbach incepe sa se remarce in Bucuresti. Ambient vizeaza spre dezvoltare centrul tarii, la Bucuresti avand un sediu logistic,' .

 

Pe sectorul de mobila si decoratiuni, cea mai mare extindere o are Mobexpert. Cu un total de 16 magazine, reteaua Mobexpert acopera toate cele 13 orase, numai in Bucuresti avand 4 magazine. Elvila de asemenea este prezent in majoritatea oraselor mari, exceptie facand Oradea si Pitesti. Neoset si Rovera se extind si ele treptat in Bucuresti si in tara cu un total de 9, respectiv 4 magazine. Ikea, noul magazin din aceasta categorie intrat pe piata romaneasca, are o singura reprezentanta in prezent, amplasata in Bucuresti. Extinderea sa vizeaza orase cu peste 300,000 locuitori, primele vizate pentru viitoare inaugurari de magazine fiind Constanta, Iasi, Cluj, Brasov sau chiar Galati dar si extinderea in Bucuresti. Piata retailerilor din Romania este in dezvoltare, iar situatia actuala scoate in evidenta disponibilitatea acesteia pentru noi veniti.